Dreptul la apărare şi asistenţa juridică a unor inculpaţi cu interese contrare
Tribunalul Bucureşti, Secţia a II a Penală i-a condamnat pe inc. B.F. şi S.F. la câte 12 ani închisoare fiecare pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 2 al. 1 şi 2 din Lg. 143/2000 şi la câte 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 41, al. 2 Cod pen.
La domiciliul inc B.F. s-au găsit 8 punguţe de heroină a câte 0.60gr., iar asupra inc. S.F. o seringă hipodermică şi o punguţă cu heroină (0,03 gr.).
Instanţa de apel a respins ca nefondate atât apelul Parchetului, cât şi apelurile inculpaţilor. Aceştia din urmă au declarat recurs motivând că nu s-a dovedit comiterea infracţiunii prev. de art. 2 din Lg. 143/2000. De asemenea, inculpatul S.F. a invocat şi faptul că în faţa instanţei de apel au fost asistaţi de acelaşi apărător desemnat din oficiu, deşi aveau interese contrare, şi că acesta i-ar fi spus să declare în mod neadevărat că este traficant de droguri pentru a beneficia de art. 16 din Lg. 143/2000.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a considerat recursurile parţial fondate, respectiv în ceea ce priveşte dreptul la apărare al celor doi inculpaţi, a casat decizia Curţii de Apel şi a trimis cauza spre rejudecare în apel.
Prin această decizie, instanţa s-a pronunţat în sensul că asistenţa juridică acordată de acelaşi apărător desemnat din oficiu (sau ales, am adăuga noi) celor doi inculpaţi care aveau interese contrare şi care se aflau în stare de arest preventiv (acuzaţi de comiterea unei infracţiuni grave, cu limite de pedeapsă între 10-20 de ani), asistenţa juridică fiind obligatorie conform art. 171 al. 2, 3,4 Cod proc. pen., echivalează cu o lipsă de apărare şi atrage nulitatea absolută a deciziei conform art. 197 al. 2 Cod proc. pen.
Într-un astfel de caz, instanţa a decis în mod corect că o apărare necorespunzătoare este egală cu o lipsă de apărare, pentru că interesele celor doi inculpaţi nu ar fi putut fi reprezentate şi apărate în mod corespunzător de unul şi acelaşi avocat. Aceeaşi situaţie este valabilă şi atunci când apărătorul este ales şi asigură asistenţa juridică pentru mai mulţi inculpaţi care au dat declaraţii diferite în ceea ce priveşte modul de desfăşurare al faptelor. Într-o astfel de situaţie, instanţa, pentru a preîntâmpina o eventuală desfiinţare sau casare cu rejudecare a cauzei, este datoare să pună în discuţia părţilor acest incident procedural.
Tot instanţa supremă s-a pronunţat în mod similar prin dec. nr. 4058/26 sept. 2003, considerând că asistenţa juridică obligatorie exercitată de un singur apărător pentru mai mulţi inculpaţi este egală cu neasistarea acestora, fiind incidente în cauză prevederile art.197, al. 2 Cod proc. pen.
Astfel, potrivit art. 6 Cod proc. pen., dreptul la apărare este garantat inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal, garanţii suplimentare sunt asigurate şi prin art. 171 şi urm. Cod proc. pen. (de exemplu, prin al. 3 al art. 171 Cod proc. pen., se prevede obligativitatea asistenţei juridice şi atunci când legea prevede pedeapsa închisorii de cel puţin 5 ani).
Prin decizia nr. 2638/14 mai 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra contrarietăţii de interese (este de evitat sintagma „conflict de interese” pentru a nu se confunda cu infracţiunea omonimă) derivată din alegerea a două strategii diametral opuse de apărare (unul din inculpaţi neagă comiterea faptei, în vreme ce cel de-al doilea o recunoaşte şi-l implică şi pe cel care nu recunoaşte săvârşirea infracţiunii).
Dacă instanţa constată o astfel de situaţie, pune în vedere părţilor să-şi angajeze până la termenul următor un alt apărător pentru unul din cei doi inculpaţi, iar dacă aceştia nu se conformezează, completul poate dispune desemnarea unui apărător din oficiu alături de apărătorul ales care să-i asigure acestuia o apărărare corespunzătoare şi care să întrunească garanţiile impuse de legiuitor în art. 6 Cod proc. pen. şi în art. 171 şi urm. Cod proc. pen.
Asigurarea apărării pentru mai mulţi inculpaţi de către acelaşi apărător (ales sau desemnat din oficiu) constituie o situaţie des întâlnită în practică. Din punct de vedere procedural, consider că nu instanţa nu poate desemna un apărător din oficiu alături de cel ales, că normele care delimitează asistenţa juridică nu permit existenţa unei delegaţii de avocat din oficiu cu dată ulterioară delegaţiei unui apărător ales decât în certe situaţii între care nu o regăsim şi pe aceasta.
Ceea ce ar putea face instanţa este să pună în vedere apărătorului ales că nu-i poate asista pe ambii inculpaţi (luând cazul în care ar fi vorba de doi inculpaţi cu interese contrare) şi să acorde un termen până la care acesta să decidă, după ce a discutat acest aspect şi cu clienţii săi, pe care dintre ei va continua să-l asiste, după care cel care nu mai beneficiază de asistenţa juridică acordată de apărătorul iniţial poate primi un apărător din oficiu sau un nou termen pentru a-şi angaja un apărător ales.
Daca avocatul nu se conformează indicaţiilor instanţei, aceasta poate sesiza Baroul din care acesta face parte, considerându-se că respectivul nu-şi exercită profesia conform legii 51/1995 privind profesia de avocat şi Statutului profesiei de avocat. O astfel de soluţie, deşi radicală, este de preferat aceleia de a desemna un apărător din oficiu alături de cel ales.
În cazul în care instanţa a optat totuşi pentru această soluţie – de a desemna un avocat din oficiu alături de cel ales - consider că sancţiunea trebuie să fie nulitatea şi, în funcţie de faza procesuală în care este constată, hotărârea/hotărârile desfiinţate sau casate şi cauza rejudecată.