Legislatie
Noul Cod penal
Schimbarea Codului penal se pune în discuţie de mai mulţi ani, au existat chiar mai multe comisii de lucru care au realizat proiecte în această privinţă. Un alt cod a mai fost chiar publicat în Monitorul Oficial, respectiv Legea nr. 301/2004. Noul Cod penal a fost adoptat la 26 iunie 2009 prin Legea nr. 286/2009 şi a fost publicat în Monitorul Oficial al României, nr. 510 din 24 iulie 2009. Nici acest cod nu are o dată sigură de intrare în vigoare, dar cel mai probabil el nu va intra în vigoare înainte de trecerea a 2 ani de la publicare. Acest lucru pare a a se impune din mai multe motive: înainte de 15 iulie 2010 nu a fost publicat codul de procedura penală care asigură traducerea în practică a instituţiilor de drept substanţial prezentate în Codul penal, iar din punct de vedere practic este nevoie să treacă un interval rezonabil pentru ca destinatarii normei penale în general, dar şi juriştii în special, să aibă timp să lectureze noile prevederi ale legii. În cazul de faţă vorbim de o lege amplă prin care sunt sancţionate cele mai grave infracţiuni, care promovează noi instituţii, dar le şi modifică substanţial pe cele deja existente. Totodată, implementarea acestor modificări de esenţă necesită timp, resurse, educarea unui personal specializat. Inovaţiile privesc şi gradul de armonizare a acestui cod cu legislaţia europenaă în materie: să nu uităm că actualul Cod penal datează dintr-o epocă care presupunea alte realităţi sociale care nu se mai regăsesc astăzi, acest Cod, elaborat sub egida marelui profesor Vintilă Dongoroz, a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1969, adică acum mai bine de 40 de ani. Necesitatea unui Nou Cod penal rezidă, potrivit legiuitorului român, şi în readucerea celei mai importante legi penale la o formă unitară;chiar dacă după 1990 s-au operat multe modificări în Codul penal, sau poate tocmai de aceea, actuala reglementare este neuniformă sub acest aspect. O altă latură a aceleiaşi probleme constă în apariţia a multiple legi speciale care incriminează infracţiuni ce ţin de un domeniu aparte: de multe ori, aceste legi interferează cu norme anterioare existente în Codul penal. De asemenea, s-a pus un accent special pe verificarea unor piloni esenţiali, cum ar fi Constituţia, principiile fundamentale ale dreptului penal, pactele şi tratatele internaţionale privind drepturile omului la care România este parte, dar şi „traducerea” normelor europene în sistemul de drept românesc.






